Cutie cornulete umplute

Lunile anului – nestemate cu semnificatii aparte

In folclor,oamenii au acordat o mare importanta superstitiilor, traditiilor si legendelor stravechi, unele dintre acestea fiind respectate si puse in aplicare chiar si astazi, ca de exemplu asocierea unei pietre pretioase sau semipretioase cu fiecare luna din an. Aceasta traditie este in directa legatura si cu astrologia, sustinandu-se ca piatra corespunzatoare unei luni reprezinta intocmai talismanul norocos al persoanei nascute in acea perioada.

Photo Credit

Aceasta credinta are radacini inca din Antichitate, perioada in care zeii si puterile acestora erau calauzitoare pentru oameni, iar nestematele erau considerate adevarate facatoare de minuni. Astfel ca, astazi se sustine ca cele douasprezece pietre reprezentative au efecte benefice asupra celor care le detin.

Photo Credit

Lunile de primavara – martie, aprilie si mai – sunt reprezentate de nestemate (acvamarinul, diamantul si smaraldul) cu intrebuintari aparte, de la calmare impotriva stresului si vindecare de anumite boli de la nivelul gatului, ochilor, inimii sau coloanei vertebrale, pana la maximizarea curajului sau a sentimentelor pozitive.

Acvamarin

Smarald

Lunile iunie, iulie si august au ca talismane norocoase perla, rubinul si peridorul, toate fiind pietre care semnifica protectie impotriva bolilor, a stresului sau chiar a persoanelor nepotrivite.

Perle

Safirul, opalul si topazul galben reprezinta toamna, ele fiind pietre care aduc bunastare si pozitivitate la nivel psihic si intelectual.

Opal

Iernii ii sunt asociate topazul albastru, granatul si ametistul, pietre protectoare impotriva cosmarurilor, viciilor, topazul fiind si un adevarat magnet de noroc.

Ametist

Pentru ca pietrele pretioase au nevoie de un spatiu de depozitare sigur si de calitate, o cutie de bijuterii este binevenita. Iar, pentru o nota de autenticitate in cotidianul pe care il traim, recomandam cu mare caldura cutiile de bijuterii din lemn, sculptate si pictate manual.

Cutie – Pictura motive florale-Natur

Cutie rotunda din lemn – tarancuta cu fuior

Daca esti colectionar de nestemate sau detii bijuterii cu pietre pretioase, iti recomandam pastrarea lor in aceste cutii realizate de mesterii populari, pictate manual cu motive florale, acestea fiind captusite in interior cu stofa moale, de culoarea rosie care ofera un plus de protectie.

Cutie din Lemn de Cires

Amintind de vechile casete impodobite cu motive traditionale romanesti, aceasta cutie din lemn de cires este realizata manual si ofera un aspect autentic, ce se incadreaza in orice tip de decor si pastreaza, in acelasi timp, bijuteriile intr-un mediu cat mai potrivit.

Cutie din lemn de cires personalizata

Tu ce talisman norocos ai?

Photo Credit

Legendele lunii Aprilie
Eco-acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Viewed
Navigation
Close

Cosul meu de cumparaturi

Close

Lista mea

Recently Viewed

Close

Ne bucuram sa te vedem aici !

Parola va fi trimisa pe adresa ta de e-mail

Datele personale vor fi folosite pentru a-ti sustine experienta pe acest sit web, pentru a administra accesul la contul tau si pentru alte scopuri descrise in politica de confidentialitate.

Ai deja un cont?

Close

Categories

ro_RORomanian
ro_RORomanian